Sa plangi cu lacrimi virtuale! Ei da, se poate!
Cine are cap să înţeleagă, să înţeleaga. Cine are inimă să simtă, să simtă. Iar cine le are pe amandouă să-şi facă cruce si să-I mulţumească lui Dumnezeu şi să meargă la teatru!
Dacă aş fi să descriu îndrăzneala, genul acela de îndrăzneală care îl face pe elevul isteţ să îl depăşească pe cel tocilar, aş numi-o într-un simplu titlu scurt şi la obiect, “Năpasta” lui Caragiale, în regia lui Radu Afrim. Elemente de folclor, sub lumini efervescente încărcate de un neomodernism total diferit de obişnuita tratare a pieselor caragialiste, cu o sublimă coloană sonoră şi o mână de oameni tineri şi energici au rezultat reţeta a ceva. Ceva nou. Şi frumos.
Piesa atinge vulnerabilitatea spectatorului prin deschiderea de tuneluri spre fiecare simţ al său, nu doar pe câmpul visual, ori pe canalul ochi-creier. Luiza Zan şi a ei voce de înger creaza misterul şi suspansul acela care te face să tresari când Marius Manole ( sau Ion, dacă vreţi, în piesă) joacă un nebun, ca un nebun.
Regia nu surprinde doar contemporaneitatea veşnică a bătrânului Caragiale, dar şi felul în care trebuie digerată o astfel de scriere. Radu Afrim înţelege ritmul Năpastei, sumarizează esenţa , după care o renaşte într-un cu totul alt univers spaţial, temporal şi emotional.
O Năpastă ciudată, care e , totuşi, exact cum ar trebui să fie.
Eu..
Zâmbet, speranţă, vis, calm, spirit, adevăr, marea, linişte, voluptate , armonie.
Spectacole-carti-blabla
(fara ordine)
Liviu Rebreanu
Vita de Vie
Însemnarile unui nebun
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu